Românii din diaspora care vor să revină în țară și să investească pot primi până la 200.000 de lei prin programul Start-Up Nation. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Românii din diaspora care vor să revină în țară și să investească pot primi până la 200.000 de lei prin programul Start-Up Nation. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 05/08/2022, 13:50
Actualizat: 05/08/2022, 14:02

Românii din diaspora care doresc să revină în țară și să investească într-o afacere au posibilitatea să primească o finanțare de până la 200.000 de lei prin programul Start-Up Nation, aflat deja la cea de-a treia ediție, potrivit Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

Suma maximă (200.000 de lei) poate fi obținută în cazul în care, prin proiectul finanțat, vor fi create cel puțin două locuri de muncă full time. În același timp, cei care își asumă, în schimb, crearea unui singur loc de muncă, vor putea accesa maximum 100.000 de lei.

Suplimentar, firma beneficiară trebuie să vină cu o cofinanțare în procent de cel puțin 5% din valoarea eligibilă a proiectului, potrivit unui comunicat al instituției.

„România este acasă! Aici putem clădi împreună un prezent și un viitor tot mai prosper, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Sunt multe oportunități de care puteți profita! Una dintre ele este programul Start-Up Nation, care are în premieră un pilon dedicat diasporei. Concret, veți putea accesa o finanțare nerambursabilă de până la 200.000 lei pentru a vă deschide propria afacere în țară! România vă așteaptă!”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Înscrierile se fac exclusiv online, pe platforma granturi.imm.gov.ro, până la 01 septembrie a.c. Persoanele interesate au la dispoziție și un manual, care cuprinde pașii necesari pentru aplicarea în cadrul programului.

Bugetul total pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora este de 20.031.000 lei. Obiectivul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), instituție care gestionează și implementează programul, este de a finanța 1.000 de beneficiari.

Nicolae Ciucă îi încurajează pe români să se înscrie în program

Premierul Nicolae Ciucă a transmis la rândul său că programul Start-Up Nation aprobat de Guvern reprezintă o oportunitate pentru aceştia în a-şi deschide o afacere în România, subliniind că Guvernul este pregătit să suplimenteze fondurile alocate prin acest program.

„Susţinem spiritul antreprenorial şi iniţiativa privată şi îi încurajăm pe românii din ţară şi din afara graniţelor să-şi deschidă o afacere în România. Programul Start-Up Nation este o oportunitate, iar alături de celelalte proiecte derulate la nivel guvernamental ne-am propus să consolidăm mediul privat şi contribuim la crearea de noi locuri de muncă. Acest program răspunde realităţilor economice şi sociale. Am creat un pilon distinct pentru românii din diaspora, care îşi pot valorifica expertiza şi creativitatea în ţară. Asemenea cetăţenilor din ţară, ei pot beneficia de până la 200.000 de lei fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea unui proiect de business aici, acasă. Obiectivele programului sunt corelate cu economia viitorului.

Celor peste 4.000 de aplicaţii înscrise până acum pe platforma Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului sper să li se alăture cât mai multe proiecte eligibile. Îi aşteptăm pe românii cu spirit antreprenorial din ţară şi din afara graniţelor să intre în acest program! Suntem pregătiţi să suplimentăm bugetul de 520 de milioane de lei alocat deja Programului Start-Up Nation pentru a oferi sprijin cât mai multor antreprenori să investească în România. Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 1 septembrie 2022. Call Center: 021.9059”, a transmis premierul.

Start-Up Nation: Cererile vor fi finanţate în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute

Aplicanţii care îşi asumă crearea şi menţinerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) pot obţine maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Aplicanţii care îşi asumă crearea şi menţinerea a două locuri de muncă prin intermediul programului Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) – vor putea beneficia de maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Pentru anul curent, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520 milioane lei, din care 500 milioane lei pentru Pilonul I Start-up Nation România şi 20 milioane lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora. Aplicanţii nu vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Oana Zăvoranu a luat foc. Scoasă din minți de proces
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Grecia aduce mii de egipteni pentru muncile agricole